Mi-e frig si mi-e teama de secunda ce vine…

Simt ca mi-e frig..dar nu orice fel de frig..mi-a intrat in oase si-n fiecare participa a corpului si nu reusesc sa ma incalzesc pentru ca nu e frig fizic ci e mai mult psihic, simt ca trupul si creierul au renuntat sa mai lucreze impreuna, simt ca teama se transforma in frica, in disperare. Si nu e doar frigul, mai e si tremurul salbatic care m-a cuprins si care imi zice in fiecare clipa ca mi-e rau, ca in curand voi claca.

Ma gandesc de unde si de ce senzatia, poate pentru ca am doar idei pesimiste si creierul meu se razbuna pe trup pentru asta, sau poate pentru ca nici caldura nu mai merit sau merit doar dezastru. Sunt trista si daca nu se vede, se simte…renunt incet, incet sa mai sper pentru ca aparent nu am in ce. Mi-e teama de viitor, mi-e teama si de secunda ce urmeaza pentru ca nu-mi poate aduce satisfactii ci doar adevarul, care e crud, care doare!

Nu am nimic acum…nici dragoste, nici incredere, nici speranta, nici dorinta…sunt seaca si fara rost! Afara ploua, in suflet e intuneric, in minte ceata si in inima tristete… Vreau acum o secunda de liniste, o clipa de placere..cer prea mult?

Nu plang, nu mai am lacrimi. Nu rad, pentru ca nu am motiv. Nu spun nimic, pentru ca totul e o minciuna. Nu cred, pentru ca nimic nu e concret. Nu vad, pentru ca ceata e prea densa.

Nu pot…nu vreau..sau nu exista?